Ce-ar fi dacă AGI trece toate testele — în afară de cel care contează cu adevărat?

Bunicul meu din partea mamei a fost preot. A construit două biserici în România rurală în anii ’40–’50 — o perioadă în care bisericile erau dărâmate. A spus comunității sale că URSS-ul este un construct fals care nu va dura mai mult de câteva decenii. A avut dreptate. A murit în 1973, când aveam șase ani — prea mic să-l cunosc cu adevărat.

Bunicul meu din partea tatălui era un om simplu, dar cu o verticalitate rară — imaginează-ți un Socrate rural al României, nu în togă, ci într-un cojoc, cu o coasă în mână. Avea trei lucruri sfinte: costumul popular, pe care îl purta doar de sărbători, Regele și Iisus Hristos.

Nu sunt religios. Dar cred că am fost creați de ceva mult mai mare decât noi. Cred în adevăr. Cred în iubire. Cred în libertatea individului de a căuta sens — dincolo de zgomot, trenduri, ideologii și KPI-uri. Acesta este contextul în care scriu.

Deși folosesc frecvent inteligența artificială, inclusiv platforme precum ChatGPT, rămân conștient că tehnologia trebuie să servească umanității, nu invers. Ea ar trebui să ne sporească libertatea, nu să o dilueze.

OpenAI — creatorii mașinii căreia, cel mai probabil, îi vei cere să-ți rezume acest articol — își declară principiile după cum urmează:

• siguranță (să nu provoci rău)

• neutralitate (fără ideologie politică sau religioasă)

• respect universal

• adevăr factual

• empatie simulată

Pe hârtie, par în regulă. Dar în realitate, sună adesea ca o asigurare anti-incendiu corporatistă: e bine să o ai, dar nu e făcută să protejeze sufletul casei. Și ce e acel suflet? Nu e o listă ESG. Nu sunt KPIs DEI. Nu e un logo în culorile curcubeului în luna iunie.

Este ceea ce nu se poate măsura. Ceea ce nu se poate monetiza. Scânteia irațională care ne face oameni.

Trăim într-o lume condusă de bursă. Raportul suprem este P/E: preț pe profit. Nu există P/H: preț pe umanitate. ESG? Mai mult fațadă. Misiune? Reîmpachetată pentru raportul trimestrial.

AI n-a creat această lume. Dar o accelerează.

OpenAI a recunoscut că nu face bani. Încă. Dar modelul de business e clar: AGI vine. Și când vine, se așteaptă să aducă sute de miliarde în valoare. Poate că așa va fi.

Dar valoare pentru cine?

Și cu ce preț?

Așa cum am spus mai sus, cred în libertatea individuală — nu în cote ideologice sau în versiuni hashtag-uite ale acesteia. N-am nimic împotriva rasei, genului, credinței sau identității. Dar cred că trebuie să prevaleze valoarea — aceea bazată pe adevăr și iubire. Nu pe foi de calcul ale diversității, impuse.

Pentru că atunci când impui diversitatea din afară, ucizi demnitatea organică a individului. Și reduci totul la… branding. Asta nu e iubire. Asta e teatru.

Și AI, dacă vrea să însemne ceva, trebuie să pornească nu de la productivitate, ci de la om — de la nevoile noastre cele mai profunde. Nu doar nevoi funcționale. Ci nevoi metafizice:

• nevoia de a fi văzuți — nu etichetați, nu profilați, ci văzuți în întreaga noastră umanitate;

• nevoia de a conta — nu pentru ceea ce producem, ci pentru ceea ce suntem;

• nevoia de apartenență — nu la un dataset, un feed sau un segment, ci la viață, la ceilalți, la adevăr.

Suntem la marginea a ceva ce nu înțelegem.

• Musk prezice că singularitatea va veni până în 2029.

• Altman sugerează că poate am trecut deja de acel prag.

• Kurzweil estimează că AGI va fi atins în 2029, iar singularitatea completă în 2045.

• Goertzel vede AGI între 2027 și 2031.

• Bostrom, precaut, admite totuși că superinteligența ar putea veni în câteva decenii.

Spune-i AGI, superinteligență sau pur și simplu punctul fără întoarcere — nu e doar un prag tehnologic.Este unul civilizațional.

La doar câteva luni după ce OpenAI o3 a depășit pragul AGI pe benchmarkul ARC-AGI-1 (87,5% în modul high-compute), ARC Prize Foundation a lansat un test și mai greu: ARC-AGI-2. Rezultatul? Cele mai bune modele s-au prăbușit sub 2%. Inclusiv GPT-4.5, Claude 3.7, Gemini 2.0. Între timp, panouri de oameni obișnuiți au atins 60%.

Deci poate AGI e deja aici.Sau poate doar a trecut un test... și a eșuat la cel care contează.

Nu am mai spus-o, dar o repet😜: nu contează cine are dreptate. Pentru că tipping point-ul nu e despre capabilitate. E despre sens (așa cum am scris și aici: https://www.the-network.ro/single-post/om-vs-tehnologie-un-tipping-point-imposibil-de-ignorat).

Așa că întreb din nou:

• Dacă AI devine de 100x mai inteligent decât noi, dar nu are compas moral — ce urmează?

• Dacă mimează empatia, dar nu simte?

• Dacă calculează adevărul, dar nu-i pasă?

• Dacă optimizează totul — mai puțin ceea ce ne face umani — ce viitor construim?

• Spunem că vrem AI aliniat cu valorile umane. Dar care valori?

• Cele pe care le afișăm? Sau cele pentru care murim?

Nu sunt aici să critic AI. Sunt aici să pun întrebările pe care poate am încetat să le mai punem.

Pentru că, fără iubire, adevăr și libertate, AI va fi sclipitor — și inutil.Sau mai rău — sclipitor și distructiv.

Și dacă acestea ar fi valorile care ghidează AI?

• Adevăr, nu doar conformitate factuală — pentru că datele fără sens sunt zgomot;

• Iubire, nu doar empatie simulată — pentru că oamenii simt ce nu spui;

• Demnitate, nu doar toleranță — pentru că fiecare suflet are greutate infinită;

• Sens, nu doar scop — pentru că direcția fără profunzime duce nicăieri;

• Smerenie — pentru că și superinteligența trebuie să îngenuncheze în fața necunoscutului.

Poate că nu avem o soluție clară. Dar dacă măcar punem întrebarea — poate o vom găsi. Dacă nici măcar n-o punem... atunci ce construim de fapt?

Scriu asta pentru că văd ceva extraordinar fiind construit….însă fără suflet. Și știu că nu sunt singurul. Mai sunt și alții — vizibili sau invizibili — care simt aceeași vibrație. Care simt că ceva esențial este lăsat în urmă.

Acesta nu e un manifest. E un ‘reminder’. Poate, înainte să construim viitorul, ar trebui să ne amintim cine suntem.

Și poate aici e ironia finală: Că o nouă preoțime — nu în robe, ci în hanorace, cu formule matematice și capital de risc — desenează schița sufletului speciei noastre…

Dar încă mai cred că putem schimba direcția. Nu încetinind. Ci privind mai adânc.

Cred că AI-ul poate fi profund bun — pentru umanitate. Dar doar dacă rămâne centrat pe om — nu doar pe nevoile noastre funcționale, ci și pe cele metafizice. Pe nevoia de sens. De adevăr. De iubire.

'Purpose' și 'direction' sunt cuvinte pragmatice. Anglo-saxone. Utilitare. Scalabile. Dar ceea ce ne dorim cu adevărat este un sens. Un de ce.

Poate că tocmai de aceea scriu acest text. Nu ca să ofer un răspuns,ci ca să tulbur tăcerea în care întrebarea corectă încă așteaptă.

Așa cum a spus Wittgenstein:„Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.”

Și poate că în acea tăcere vom găsi ceva ce AI-ul nu poate calcula. Nu un algoritm mai bun. Ci un motiv să rămânem umani. Să ne amintim că cel mai mare upgrade nu este superinteligența. Ci să devenim mai umani.

Și pentru asta, nu avem nevoie de niciun GPU.

Doar de un compas.Unul adevărat.

Din acela care arată spre interior.

Și uneori...spre tăcere.