top of page

Cum identificam oportunitatile in criza?

In aceasta perioada tumultoasa, in care este multa incertitudine si anxietate, accentul este pus pe supravietuire, atat in viata personala, cat si in business.

Conform unui studiu nou-aparut*, consumatorii au experimentat in perioada recenta sentimente de nesiguranta, cu privire la sanatatea si securitatea lor, in timp ce majoritatea companiilor a aplicat scenarii de contingenta care le-au permis derularea activitatii, ajustandu-si insa proiectiile curente cu privire la venituri si profit.

Ne poate dezvalui, insa, aceasta criza, noi oportunitati care sa ne ajute pe termen lung?

Pentru a afla raspunsul la acesta intrebare, am apelat la datele publice, urmarind un esantion reprezentativ** alcatuit din top 75 companii din industrii diferite, in perioada 2011-2019: retail, bauturi racoritoare, bere, personal &home care, spirtoase, carne procesata si produse din carne, suplimente alimentare, comunicare.

Am urmarit evolutia principalilor indicatori*** ale acestor companii pe care le-am alocat in 2 segmente distincte: multinationale (15 companii) si companii locale (60 companii), astfel:


Observam ca cele doua segmente, Companii romanesti si Multinationale FMCG au crescut aproximativ in acelasi ritm cu cresterea PIB-ului, insa daca ne uitam la capitolul eficienta (PIB/capita sau CA/angajat) observam ca multinationalele evolueaza semnificativ mai bine decat companiile romanesti si evident decat statul roman, unde eficienta a crescut marginal.

Mergand in adancime am urmarit comportamentul din segmentul Companiilor romanesti pe care l-am impartit in 2 sub-segmente distince: Companii romanesti cu capabilitati (5 companii), respectiv acele companii care au dezvoltat in ultimii ani procese de management strategic constand in viziune, formulare strategie, planificare strategica si executie strategie si Companii romanesti fara capabilitati (55 companii).



In concluzie companiile romanesti ce au capabilitati si procese strategice au avut o rata de crestere a cifrei de afacere de aproape 2 ori mai mare decat companiile care nu au implementat procese strategice , ecart care se observa si la capitolul eficienta.

In continuare daca analizam, nivelul profitabilitatii, observam ca rata medie anuala de crestere a profitului pentru companiile cu capabilitati si planificare strategica a fost de aproape 90%. Mai exact, acest segment de companii cu competente strategice si-a crescut in medie cu 85% profitul /angajat an de an, timp de 5 ani consecutiv, fata de cresterea de 19% inregistrata in segmentul companiilor fara capabilitati si procese strategie.



Sa fie aceste rezultate o surpriza? Noi suntem de parere ca nu.


De aceea va invitam alaturi de noi intr-un webminar gratuit, in care va vom prezenta o perspectiva interesanta, din care ne putem uita la contextul actual si la business-ul nostru, pentru a identifica noi oportunitati

Cand? Joi, 19 noiembrie, in intervalul 15:00-16:30

Unde? On-line, pe platforma Zoom

Cum ma inscriu?

Ne puteti trimite pana pe 18 noiembrie un e-mail la adresa contact@the-network.ro pentru a va trimite link-ul de conectare.

Va asteptam sa exploram impreuna noi oportunitati!


*Ogilvy-Changes in pandemic period - Oct 2020

** Sursa: date publice, 90 de companii private din perioada 2011-2016

***CA=Cifra de Afaceri

PIB=Produsul Intern Brut (valoarea nominala)

Rata Profitului = Profit net/Cifra de Afaceri (%)

cagr% = compound annual growth rate/rata compusa de crestere anuala


Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • LinkedIn Social Icon

contact@the-network.ro

+40 751 279 449

Bucuresti

  • Facebook - Grey Circle
  • LinkedIn - Grey Circle

Prin utilizarea acestui site sunteți de acord că putem plasa cookie-uri pe dispozitivele dumneavoastra. Consultați Politica de Confidentialitate și Politica de Cookie-uri pentru detalii.

By using this site you agree that we can place cookies on your device. See our Privacy Policy and  Cookie Policy for details                        

Copyright 2008-2024  EMC South Central Europe SRL.

bottom of page