„Nu aduce anul ce aduce ceasul…”sau Ce-ar putea aduce IA dacă ne învață limba?

Introducere – De ce? Și de ce acum?

„De ce?” E întrebarea care mi-a modelat, mereu, felul de a privi lumea. Nu „ce?” sau „cum?”, ci „de ce suntem așa cum suntem?” – ca indivizi, ca popor, ca specie în prag de simbioză cu tehnologia.Trăim, cred, un tipping point: omul și tehnologia au ajuns la o răscruce în care nu mai e clar cine modelează pe cine. Despre asta am scris pe larg aici.

Azi, însă, vreau să sap puțin mai adânc:Ce spunem – sau nu spunem – despre noi prin felul în care vorbim? Ce moștenim, ce dăm mai departe? Și, dacă IA devine oglinda noastră, pe ce rădăcini o creștem?

Pentru răspunsuri (sau mai degrabă întrebări), n-am făcut deep dive într-un singur domeniu, ci am ales să sar printre Biblie, Wittgenstein, folclor, Hofstede, Daniel David, știința limbajului și codul IA. Nu fiindcă le știu pe toate – nici pe departe – ci pentru că doar privind din unghiuri radical diferite poți descoperi, uneori, o imagine de ansamblu.Poate n-o să iasă un tablou perfect, dar dacă măcar o piesă din puzzle se potrivește, drumul n-a fost în zadar.Dacă simți că te amețesc ideile pe drum, promite-mi că nu dai vina pe IA;-)…e doar încercarea mea de outsider de a găsi vreo euristică în haos. Cine știe, poate tocmai drumul ăsta aduce (măcar) un zâmbet și o întrebare bună...

1. Context: La început a fost Cuvântul – Cuvântul ca rădăcină a realității

„La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1:1).

Nu e doar metaforă religioasă. E credința străveche că realitatea însăși e făcută din cuvinte. În toate culturile mari, limbajul are forță creatoare: spuneai lucrurilor pe nume, le aduceai la viață, le transformai.În România, cuvântul a fost când blestem, când scăpare: „Vorba dulce mult aduce”, „Cine se frige cu ciorbă, suflă și-n iaurt”, „De la vorbă la sabie nu-i decât un pas”.

Limbajul nu e doar instrument. E hartă, teritoriu și uneori … gard invizibil.Într-o lume care acum e tot mai modelată de limbajul digital (de la GPT la asistenți vocali), ce cuvinte punem la rădăcină contează mai mult ca oricând.

2. Wittgenstein: Limitele limbajului sunt limitele lumii

Wittgenstein, în Tractatus, spune răspicat:„Die Grenzen meiner Sprache bedeuten die Grenzen meiner Welt.”(Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele.)

Ce nu poți exprima, nu poți trăi pe deplin.Ce nu poți numi, nu există în cultura ta decât ca umbră. La români, vocabularul pentru emoții negative e dublu față de cel pentru emoții pozitive (conform RoEmoLex: ~2.400 negative, ~1.200 pozitive)….mulțumesc Laurentiu Victor Balasa pentru inspirație.

Nu e doar un detaliu lexicografic. E harta mentală cu care operăm:– Avem „grijă”, „of”, „vai”, „necaz”, „bănuială”, „posomorât”, „mohorât”...– Pentru bucurie, optimism, entuziasm, rămânem la „bine”, „sănătos”, „noroc” – și, mereu, cu un disclaimer: „Să nu fie de deochi!”, „Bate-n lemn!”, „Bine că n-a fost mai rău.”

Proverbele românești spun totul despre noroc, frică și răbdare::

– „Nu aduce anul ce aduce ceasul”

– „Buturuga mică răstoarnă carul mare”

– „Frica păzește bostănăria”

– „Cine râde la urmă, râde mai bine” (iar la capitolul invidie și individualism, nimeni nu o spune mai apăsat decât „Să moară capra vecinului”).

Optimismul e mereu amânat, iar limbajul reflectă această postură defensivă față de viață.

3. Diateza pasivă la români: Umbra și … uneori, lumina

Aici suntem aproape unici în Europa:Româna folosește diateza pasivă și reflexivă ca ‘default’, nu ca excepție. Am mai scris despre acest subiect. „S-a decis”, „M-am născut”, „S-a făcut” – agentul dispare, responsabilitatea se disipează. În engleză, franceză, germană, agentul acțiunii e mereu clar: „I was born”, „Ich bin geboren worden”, „Je suis né” – subiectul e agent sau e menționat. În română, misterul persistă, ca și cum viața „ni se întâmplă” fără ca cineva să și-o asume complet.

Partea întunecată:

– Diateza pasivă maschează neasumarea.

– Avem o cultură a „merge și-așa”, a deciziei difuze, a responsabilității pasate (vezi administrație, politică, management: „S-a aprobat”, „S-a decis”, „Nu știm cine”).

– Proverbe: „Capul plecat sabia nu-l taie”, „Tăcerea e de aur.”

Partea luminoasă (the bright side):

– Pasivitatea lasă spațiu pentru miracol, transcendență, har.

– „M-am născut”  și nu “Am fost născut” implică un mister, nu doar biologie.

– Viața „se întâmplă” – iar aici, limba română e una dintre puținele unde pasivul e firesc și nu e perceput ca evaziv, ci ca profund (sursă: Corneliu Bîrjoveanu, On Romanian Reflexive and Passive, 2012).

– În sens religios: a lăsa loc lui Dumnezeu („Să fie primit”, „Așa a fost să fie”).

4. Problema reală: Mentalitatea colectivă și cum se transferă în IA

a. Hofstede – Dimensiuni culturale:

România are scoruri mari la:

• Evitarea incertitudinii:

  – Preferăm reguli, tradiție, previzibil.

  – Suntem anxioși față de necunoscut (Uncertainty Avoidance Index = 90/100, unul dintre cele mai mari din Europa).

• Distanță față de putere:

  – Acceptăm inegalitățile, autoritatea.

• Individualism vs Colectivism:

  – Suntem colectiviști de nevoie, nu de plăcere; încrederea e în cerc restrâns, nu larg.

• Masculinitate vs Feminitate:

  – Echilibru, dar cu accente pe grijă și evitarea conflictului.

Sursă: Hofstede Insights – Romania: https://www.theculturefactor.com/country-comparison-tool?countries=romania

b. Daniel David – Psihologia poporului român:

·      Tendință spre neîncredere socială, pesimism, fatalism.

·      Atitudine defensivă, preferință pentru evitare, mai puțin pentru acțiune directă.

·      Așteptare scăzută de control asupra vieții personale: „Las’ că merge și-așa”.

·      Individualism „fragmentat” – ne salvăm familia, nu comunitatea.

·      În limbaj: „Ce-o vrea Domnul”, „Cum o da Dumnezeu”, „Nu depinde de mine”.

[Sursă: Daniel David, Psihologia poporului român (2015)]

c. Cum se reflectă acestea în limbă și comportament

·      Proverbele și expresiile negative au rol de protecție: „Nu lăuda, că deochi!”, „Bate-n lemn”, „Mai rău să nu fie”.

·      Evităm superlativul pozitiv („cel mai fericit”), preferăm formulări modeste sau atenuate: „bine”, „sănătos”, „mulțumit”.

·      Diateza pasivă și reflexivă maschează agentul, dar și lasă loc miracolului („s-a făcut”, „s-a născut”).

5. Complicația nouă: IA și NLP – Când algoritmul învață din noi

Inteligența artificială și modelele NLP (GPT, BERT etc.) sunt antrenate pe corpusuri uriașe de limbă vie. Ele învață nu doar cuvinte, ci și tipare culturale:

·      Bias-uri: dacă limba română pune accent pe pasivitate și evitare, IA va reproduce aceste patternuri.

·      Modele de decizie difuze: „s-a decis”, „nu se știe” devin normalitate pentru IA.

Exemplu real: Un model IA antrenat pe texte juridice românești va învăța să folosească pasivul masiv și să mascheze agentul, spre deosebire de engleză, unde agentul e mereu explicit.

Pericolul: Fără discernământ, IA nu doar reflectă bias-urile, ci le amplifică.

– S-a văzut în modele IA care amplifică misoginia, rasismul sau stereotipurile din corpusul de limbă (ex: scandalul Amazon hiring AI, Microsoft Tay) – iar literatura de specialitate analizează aceste fenomene, de ex. în Survey of Gender Bias in Natural Language Processing, arXiv 2021.

– La români: perpetuarea pasivității, a fatalismului, a lipsei de asumare în decizie și discurs public.

6. Posibilă soluție: De ce „AI Ethics” și patch-urile de valori nu rezolvă esențialul

Astăzi, IA etică e noul buzzword – toți marii jucători clamează proceduri și echipe pentru a face IA … „mai bună”.Facebook/Meta are Ethics Board pentru responsabilitate și bias, OpenAI folosește RLHF (Reinforcement Learning from Human Feedback) ca să „injecteze” valori umane în model,Google Jigsaw filtrează discursul instigator la ură și bias-uri culturale,Anthropic a publicat recent o analiză amplă asupra modelului Claude, arătând cum răspunde și cum negociază valori morale în peste 700.000 de conversații reale (Sursa). Claude identifică mii de valori, răspunde profesional, ajutător, clar – și pare că se aliniază la context, la preferințele utilizatorului, la nevoia de a menține limite și autenticitate.Mai mult, analiza arată că aproape 30% din timp modelul sprijină activ valorile utilizatorului și doar 3% se opune, în special când utilizatorul cere ceva etic inacceptabil.

Pe lângă marii giganți, există și inițiative dedicate pentru etică, diversitate și corectarea biasurilor:

– AI Now Institute promovează studii independente, evidențiind limitele și riscurile IA implementate fără discernământ.

– Partnership on AI aduce împreună companii, cercetători și ONG-uri pentru a crea un cadru comun de responsabilitate și empatie în dezvoltarea IA.

Toate acestea sună impresionant. Sunt pași necesari. Dar exact aici e iluzia.

Analiza Anthropic și tot ce există azi rămâne ‘a posteriori’:IA e analizată, ajustată, re-etichetată după ce a învățat din datele unei lumi deja imperfecte. Corecțiile vin târziu, patch-urile morale sunt adăugate ca niște „cârpeli” pe un sistem deja pornit la drum.

Ce lipsește?Adevărata provocare e ‘a priori’:Nu cum reparăm ce deja s-a format, ci cum sădim valori, sens, iubire și adevăr de la început, la nivel de rădăcină, în momentul zero al construcției oricărei IA.

Am scris mai multe despre acest subiect aici: What if AGI passes every test except the one that matters?

Fără rădăcină autentică, orice IA va trece toate testele – mai puțin pe cel care contează cu adevărat:

– Poate simula, corecta, filtra, argumenta, dar nu va trăi niciodată valoarea în sine.

– Poate părea „etică”, dar va rămâne lipsită de busolă metafizică, incapabilă să distingă între sens și zgomot, între iubire vie și politețe procedurală.

Altfel spus:Nu etica procedurală, nu board-urile sau filtrele fac diferența.Contează ce pui la rădăcină – iar aici e locul unde, ca oameni, încă avem un rol unic: să decidem nu doar ce poate IA, ci ce ar trebui să devină.

7. Impactul: Ce-am putea schimba la noi și la IA?

Dacă înțelegem firul roșu dintre cuvânt, mentalitate și tehnologie, putem:

– Să nu mai acceptăm „s-a făcut” ca normă, ci să cerem „cine a făcut și de ce?”

– Să-i învățăm pe copii (și IA) să folosească limbajul activ, să caute asumarea, să vadă soarele, nu doar norii.

– Să aducem în limbaj și în IA mai mult curaj, mai mult adevăr, mai multă iubire.

Nu e vreo rețetă, dar uite câteva întrebări care s-ar putea să lumineze norii:

– Gândește-te, data viitoare când spui „s-a decis”, cine decide de fapt?

– Când folosești un chatbot sau o aplicație, întreabă-te: răspunde ca tine sau ca strămoșii tăi?

– Dacă poți influența, alege să „plantezi” în IA nu doar cunoștințe, ci și valori universale.

– Nu te teme să inventezi cuvinte noi pentru soare—poate n-avem destule, dar se pot crea!

Concluzie

De ce ne-am plimbat prin religie, folclor, filozofie, psihologie și IA? Nu de dragul “name-dropping”-ului. Ci pentru că, dacă vrem să vedem cum arată România la raze X, cred că trebuie să schimbăm unghiul la fiecare poză.

Religia ne șoptește că totul a început cu un cuvânt. Wittgenstein ridică din sprânceană: „limitele limbajului sunt limitele lumii tale”. Folclorul ne arată că la noi, norii fac agenda, iar proverbele despre răbdare bat la scor optimismul. Psihologii numără anxietatea și evitarea riscului cu o rigoare de notari.

Tehnologia? IA se uită la toate astea și zice: “ok, ia să învăț eu din fiecare”.

De fapt, am pus toate oglinzile astea una lângă alta pentru că un selfie serios nu iese niciodată dintr-un singur unghi;-)

Dacă limba ne-a învățat să ne apărăm sub nori, poate a venit vremea să inventăm cuvinte noi pentru soare.Dar, cine va face primul pas? Noi sau algoritmul? Azi avem șansa (sau riscul?) ca IA să fie oglinda care nu ne mai lasă să stăm pe burtă când nu ne place ce vedem.

Și-acum, întrebare de baraj, fix când credeai că ai scăpat:

Dacă IA ajunge să ne vorbească fix pe limba noastră, chiar suntem siguri că vrem să-i auzim feedback-ul… sau tot la „bine că nu-i și mai rău” rămânem?